
Mai multe instituţii de învăţământ din ţară urmează a fi comasate. Un proiect de lege în acest sens a fost elaborat de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi urmează a fi examinat în şedinţa Guvernului de miercuri, 23 mai.
Potrivit documentului, este vorba despre 7 instituţii de învăţământ. Astfel, elevii acestora vor fi nevoiţi să îşi continue studiile în alte localităţi şi în alte instituţii decât cele unde s-au înscris iniţial. Potrivit ministerului, angajaţii acestor instituţii de învăţământ, majoritatea pensionari, vor putea să îşi continue activitatea în instituţiile reorganizate.
Astfel, Centrul de Excelenţă în Servicii şi Prelucrarea Alimentelor din Bălți va fi absorbit de către Școala Profesională din Alexăndreni, Sîngerei.
Colegiul Pedagogic ”Ion Creangă” a Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți va absorbi Instituția Publică Colegiul „Gheorghe Asachi” din Lipcani.
Şcoala Profesională din Cupcini, Edineț îşi va desfăşura activitatea în Donduşeni, la Şcoala Profesională din Corbu.
Şcoala Profesională din Rîşcani este absorbită de Școala Profesională din Glodeni, iar Şcoala Profesională din Orhei este absorbită de Şcoala Profesională 2 din Rezina și de Şcoala Profesională din Teleneşti.
De asemenea, Centrul de Excelenţă în Industria Uşoară din Chișinău fuzionează cu Colegiul Tehnologic din Chişinău, iar Şcoala Profesională din Ceadîr-Lunga, Găgăuzia este absorbită de Şcoala Profesională din Vulcăneşti.
Potrivit Ministerului Educaţiei şi Cercetării, angajaţii instituţiilor de învăţămât care se închid vor fi transferaţi în instituţiile de învăţământ care preiau activitatea acestora. În cazul imposibilității transferului unor salariați, disponibilizarea se va efectua în conformitate cu legislația muncii, iar cheltuielile de disponibilizare a personalului persoanelor juridice absorbite vor fi asigurate din contul și în limitele mijloacelor financiare ale acestora.
Autorităţile menţionează că comasarea instituţiilor de învăţământ este necesară din cauza scăderii bruşte a numărului de elevi, nivelul ridicat de abandon şcolar, dar şi nivelul scăzut pentru învăţare.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ