”Luna Florilor”: Un fenomen astronomic spectaculos, surprins pe cer

13 mai 2025, 17:10
Embed:

Un fenomen ceresc spectaculos luminează cerul în această săptămână: Luna Florilor, numele tradițional al Lunii Pline din luna mai. Potrivit NASA, această denumire are legătură cu perioada în care are loc – la finalul primăverii și începutul verii, când natura revine la viață, iar plantele înfloresc din nou.

Fenomenul este vizibil cel mai bine în nopțile de miercuri și joi. Locuitorii din stânga Nistrului deja au surprins fenomenul, iar imaginile video le-au postat pe rețelele de socializare.

Denumirea Luna Florilor își are originea în cultura poporului Algonquin, din Canada și nord-estul Statelor Unite, care marca prin acest nume sosirea vremii calde. Alte denumiri vechi pentru Luna Pline din mai includ „Luna Laptelui” – inspirată din credința medievală că vacile pot fi mulse de trei ori pe zi în această perioadă – sau „Luna Broaștei”, denumire dată de poporul Cree, care observau cum sunetele scoase de broaște anunțau începutul verii.

Deși nu toate sursele o clasifică astfel, Luna Florilor poate fi considerată și o superlună, întrucât va apărea mai mare și mai strălucitoare decât de obicei, datorită apropierii față de Pământ.

Privitorii cerului sunt încurajați să observe acest fenomen în nopțile.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo