
Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova, prin Ambasada Republicii Moldova la Sofia, anunță instituirea unor restricții de circulație pe Drumul Național 5 (DN5),în zona Podului Prieteniei Giurgiu–Ruse, începând cu data de 4 iulie 2025. Restricțiile vor fi valabile zilnic în intervalul orar 10:00–20:00.
Măsura a fost decisă de Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) București, ca urmare a temperaturilor ridicate din această perioadă, care pot afecta structura podului. Restricțiile vizează sectorul cuprins între kilometrii 63+715 și 64+884, inclusiv podul.
Pe durata restricțiilor, vehiculele vor trebui să staționeze pe DN5 înainte de a accede pe pod, iar la ambele capete ale acestuia vor fi prezenți piloți de trafic care vor coordona circulația în baza unui sistem semaforic stabilit de autoritățile bulgare. Scopul măsurii este prevenirea aglomerației și protejarea structurii rutiere.
Cetățenii Republicii Moldova care intenționează să tranziteze această zonă sunt sfătuiți să-și planifice traseul cu atenție, să țină cont de posibile întârzieri și să urmărească în mod regulat canalele oficiale ale autorităților din România și Bulgaria, precum și site-urile Ministerului Afacerilor Externe și Ambasadei Moldovei la Sofia pentru informații actualizate.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ