MAIA reacţionează la solicitarea fermierilor: Două şedinţe au fost planificate pentru săptămâna viitoare

10 aprilie 2025, 13:20

Două şedinţe în care vor fi analizate problemele cu care se confruntă fermierii din cauza îngheţurilor, urmează a fi organizate joi, 17 aprilie, anunţă autorităţile. Potrivit ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare (MAIA),întrevederile au fost planificate pentru săptămâna viitoare întrucât acum e devreme de a evalua impactul temeperaturilor negative, care au fost prognozate până la sfârşitul acestei săptămâni, fiind necesară şi o perioadă mai îndelungată de colectare a datelor.

"MAIA a planificat deja două ședințe pentru ziua de 17 aprilie 2025: una cu reprezentanții direcțiilor agricole raionale, iar cealaltă cu asociațiile de profil din sector. Ministerul identifică constant oportunități noi de sprijin a agricultorilor. În cadrul programului Buget Plus, Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural a fost suplinit cu 200 milioane de lei, ceea ce oferă o susținere financiară suplimentară agricultorilor", a transmis MAIA.

De asemenea, autorităţile menţionează că Planul de Creștere Economică finanțat de Uniunea Europeană prevede o alocare de 300 milioane de euro destinate investițiilor în agricultură:

"Reamintim că, prin intermediul instituțiilor din subordine, AIPA și ADMA, se subvenționează și sunt disponibile condiții avantajoase de achiziție a tehnicii agricole. Statul sprijină investițiile în sisteme antiîngheț, acestea fiind subvenționate cu 50% din valoarea investiției eligibile, prin AIPA.

 Totodată, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare încurajează fermierii să își asigure culturile. Statul subvenționează cu până la 70% din costul primei de asigurare. În anul 2024, au fost depuse 502 cereri, iar prin mecanismele de subvenționare, AIPA a achitat deja peste 61 milioane de lei din bugetul de stat pentru acoperirea primelor de asigurare", se mai arată în comunicatul de presă al instituţiei.

 

Amintim că joi, 10 aprilie, Membrii Asociaţiei "Forţa Fermierilor" au expediat o scrisoare către Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare şi Guvern prin care solicită organizarea unei şedinţe urgente în care să fie examinată situaţia din agricultură şi pagubele provocate de îngheţuri. Fermierii au atenţionat că o mare parte dintre culturile agricole au fost deja compromise de temperaturile negative şi au cerut "măsuri ample şi eficiente" din partea statului.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

 

 

 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo