Maia Sandu a primit Mențiunea de Onoare a Premiului Nansen pentru Refugiați

17 ianuarie 2025, 14:46
maia

Președintele țării, Maia Sandu, s-a întâlnit, astăzi, cu Filippo Grandi, Înaltul Comisar al Națiunilor Unite pentru Refugiați (ICNUR),pentru a discuta despre situația refugiaților ucraineni și sprijinul oferit de ICNUR. 

După întrevedere, Președinției Republicii Moldova i-a fost transmisă Mențiunea de Onoare al Premiului Nansen pentru Refugiați, oferită de ICNUR tuturor cetățenilor Republicii Moldova, în semn de recunoaștere a solidarității extraordinare arătate față de refugiații ucraineni. Distincția a fost acceptată simbolic, în cadrul unui eveniment organizat la Geneva în octombrie 2024, de Angela și Zaharii Aramă, proprietarii pensiunii "Casa Veche", care, la fel ca mulți alți moldoveni, au oferit adăpost gratuit refugiaților. Astăzi, aceștia au înmânat distincția șefei statului.

Maia Sandu a mulțumit ICNUR pentru sprijinul constant acordat Republicii Moldova și a subliniat că acest parteneriat contribuie la depășirea provocărilor imediate și la consolidarea rezilienței Republicii Moldova.

De la începutul invaziei ruse în Ucraina, ICNUR a ajutat Moldova prin asistență umanitară și financiară pentru refugiați și familiile gazdă, precum și prin proiecte care facilitează integrarea refugiaților. În prezent, țara noastră găzduiește aproximativ 136.000 de refugiați ucraineni.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ.

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo