VIDEO Maia Sandu după întâlnirea cu Blinken: Vizita dumneavostră este un puternic semn de sprijin

29 mai 2024, 17:47

Preşedintele ţării, Maia Sandu a catalogat vizita secretarului de stat al Statelor Unite ale Americii, Antony Blinken drept : "Un puternic semn de sprijin" . Într-o conferinţă de presă susţinută după întrevederea cu oficialul american, preşedintele Maia Sandu a mulţumit pentru ajutorul constant oferit de către statul american Republicii Moldova, dar şi pentru suportul Ucrainei. 

Potrivit preşedintelui, vizita diplomatului american transmite un mesaj puternic de solidaritate şi întăreşte angajamentele Republicii Moldova faţă de pace şi valorile democratice. Şeful statului a subliniat că datorită sprijinului SUA, ţara noastră a putut oferi condiţii demne ucrainenilor care se refugiază în Moldova din cauza războiului, iar cu ajutorul financiar în valoare de 80 milioane de dolari, oferit anterior de către America, autorităţile de la Chişinău au reuşit să introducă compensaţii în facturile moldovenilor la energie, în perioada rece :

" Cu ajutorul sprijinului SUA și USAID industria vinicolă se dezvoltă rapid. Reușim să modernizăm grădinițe, lansăm programe de dezvoltare a sectorului industriei regenerabile, SUA ne sprijină în lupta cu corupția, da, e lungă și dificilă, dar suntem hotărâți să o ducem până la capăt. Vă mulțumesc pentru sprijinul constant. Astfel ne sprijiniți în aspirația noastră pentru pace, pentru a fi liberi. Vă mulțumesc și pentru că sprijiniți Ucraina, prin rezistența sa, ea ne protează și pe noi, protejează pacea. " a mai spus preşedintele.

În discursul său, Maia Sandu a mai menţionat şi progresele făcute de ţara noastră în tot acest timp:

" Ne-am consolidat independența. Azi cumpărăm gaze din mai multe surse, inclusiv din SUA, construim linii electrice care să ne conecteze la reţeaua europeană. SUA sprijină ţara noastră şi în lupta cu corupţia, ţara dumneavoastră contribuie la securitatea noastră. Vecinii şi prietenii noştri din Ucraina plătesc un preţ cumplit pentru aspiraţia de a fi liberi. Sprijin pentru Ucraina înseamnă sprijin şi pentru securitatea Moldovei! " a mai precizat Maia Sandu

Amintim că secretarul de stat al SUA, Antony Blinken a venit într-o vizită în ţara noastră miercuri, 28 mai. Aceasta este cea de-a treia vizită a oficialului în Republica Moldova. 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo