Maia Sandu pleacă în Elveția. Va participa la Summit-ul pentru pace în Ucraina, eveniment care reunește lideri din peste 90 de țări

13 iunie 2024, 17:58
sandu zelenschi

Președinta Republicii Moldova Maia Sandu va pleca vineri, 14 iunie, în Confederația Elvețiană, unde va participa la Summit-ul pentru pace în Ucraina. Evenimentul, la care și-au anunțat prezența liderii din peste 90 de state, va avea loc în perioada 15-16 iunie. Scopul reuniunii este de a discuta calea către o pace justă și durabilă în Ucraina și în Europa.

Președinția anunță că, în cadrul evenimentului, Maia Sandu va avea întâlniri cu mai mulți șefi de stat și de guvern din statele membre ale Uniunii Europene pentru a aprofunda dialogul politic și legăturile economice, precum și de a avansa procesul de aderare la Uniunea Europeană.

De menționat că mai mulți lideri din întreaga lumea se vor reuni sâmbătă și duminică în Elveția, alături de președintele ucrainean Volodimir Zelenski, pentru un summit conceput ca un „prim pas” pentru a găsi o cale spre pacea în Ucraina, în prezența a aproape 100 de țări și organizații internaționale, dar în absența Rusiei și a Chinei.

Obiectivul Summit-ului, solicitat de Kiev, este de a „inspira un viitor proces de pace”, dar rezultatul reuniunii rămâne incert.

Ucraina speră să obțină un sprijin internațional larg pentru stabilirea condițiilor pe care le consideră necesare pentru a se pune capăt războiului.

 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo