Mihai Popșoi, în vizită în Arabia Saudită, a semnat un acord de cooperare privind extinderea relațiilor comerciale

05 noiembrie 2024, 09:21
min

Vicepremierul Mihai Popșoi, ministru al afacerilor externe al Republicii Moldova, se află într-o vizită în Regatul Arabiei Saudite, unde s-a întâlnit la Riad cu ministrul saudit al afacerilor externe, Prințul Faisal bin Farhan Al Saud. Aceasta este prima vizită oficială de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre Republica Moldova și Arabia Saudită, în 1996. 

Potrivit unui comunicat al MAE, în cadrul întrevederii, împreună cu ministrul Faisal bin Farhan Al Saud, Mihai Popșoi a semnat Acordul general privind cooperarea dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Regatului Arabiei Saudite. Prin acest tratat, ambele state se angajează să extindă relațiile comerciale, să faciliteze investițiile și să colaboreze în domeniile educației, științei, sportului, tineretului și tehnologiei, prin implementarea unor proiecte bilaterale reciproc avantajoase.

Vicepremierul Mihai Popșoi i-a mulțumit ministrului afacerilor externe al Regatului Arabiei Saudite pentru ospitalitate, dar și pentru deschiderea de a semna acest Acord, care va aduce beneficii cetățenilor ambelor țări.

Totodată, s-au discutat modalități de sporire a schimburilor economice dintre Republica Moldova și Arabia Saudită. Șeful diplomației moldovenești a subliniat disponibilitatea Republicii Moldova de a exporta produse moldovenești pe piața saudită, în special din sectorul agricol și agroalimentar. 

În același timp, vicepremierul Mihai Popșoi a evidențiat importanța lansării unui zbor direct între Moldova și Arabia Saudită, care va facilita călătoriile între cele două țări.

La finalul întrevederii, Mihai Popșoi l-a invitat pe ministrul Faisal bin Farhan Al Saud să efectueze o vizită în Republica Moldova.

În după amiaza zilei, vicepremierul va avea întrevederi cu ministrul Comerțului, ministrul adjunct al Energiei și cu președintele Consiliului Saudit de Afaceri pentru Europa de Est.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo