Milioane de lei! Cât vor costa cele 3 zile de concert organizate de Guvern de Ziua Independenţei Republicii Moldova

23 august 2024, 10:27
concert

Circa 10 milioane de lei. Atât vor costa cele 3 zile de concert organizate de Guvern cu ocazia celor 33 de ani de la proclamarea Independenței Republicii Moldova, la care au fost invitați artiști și trupe locale și internaționale, transmite Rise Moldova

"Seria de concerte va costa visteria statului aproape 10 milioane de lei (peste jumătate de milion de euro),cel puțin asta reiese din informațiile publice de pe portalul achizițiilor. Guvernul nu a fost prea transparent la acest capitol. În locul unei licitații publice, Cancelaria de Stat a recurs la procedura de negociere fără publicarea unui anunț de participare (NFP). Adică a contractat direct compania Suhih Production SRL", a precizat sursa citată.

Rise Moldova scrie că experta în achiziții publice, Olga Diaconu, susține că decizia autorităților de a atribui contractul prin procedură de NFP "este destul de dubioasă" pentru că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de Lege.

"𝘕𝘶 𝘴𝘦 𝘱𝘰𝘢𝘵𝘦 𝘷𝘰𝘳𝘣𝘪 𝘥𝘦𝘴𝘱𝘳𝘦 𝘶𝘳𝘨𝘦𝘯𝘵̦𝘢̆, 𝘱𝘦𝘯𝘵𝘳𝘶 𝘤𝘢̆ 𝘴𝘦 𝘴̦𝘵𝘪𝘢 𝘥𝘪𝘯 𝘵𝘪𝘮𝘱 𝘥𝘦𝘴𝘱𝘳𝘦 𝘢𝘤𝘦𝘢𝘴𝘵𝘢̆ 𝘴𝘢̆𝘳𝘣𝘢̆𝘵𝘰𝘢𝘳𝘦. 𝘕𝘶 𝘦𝘴𝘵𝘦 𝘷𝘰𝘳𝘣𝘢 𝘥𝘦𝘴𝘱𝘳𝘦 𝘰 𝘴𝘪𝘵𝘶𝘢𝘵̦𝘪𝘦 𝘪̂𝘯 𝘤𝘢𝘳𝘦 𝘢𝘳 𝘧𝘪 𝘧𝘰𝘴𝘵 𝘥𝘦𝘴𝘧𝘢̆𝘴̦𝘶𝘳𝘢𝘵𝘢̆ 𝘪̂𝘯 𝘱𝘳𝘦𝘢𝘭𝘢𝘣𝘪𝘭 𝘰 𝘱𝘳𝘰𝘤𝘦𝘥𝘶𝘳𝘢̆ 𝘤𝘰𝘮𝘱𝘦𝘵𝘪𝘵𝘪𝘷𝘢̆, 𝘭𝘢 𝘤𝘢𝘳𝘦 𝘴𝘢̆ 𝘯𝘶 𝘧𝘪 𝘱𝘢𝘳𝘷𝘦𝘯𝘪𝘵 𝘰𝘧𝘦𝘳𝘵𝘦 𝘢𝘥𝘦𝘤𝘷𝘢𝘵𝘦, 𝘴̦𝘪 𝘯𝘪𝘤𝘪 𝘥𝘦𝘴𝘱𝘳𝘦 𝘢𝘤𝘩𝘪𝘻𝘪𝘵̦𝘪𝘦 𝘥𝘪𝘯𝘵𝘳-𝘰 𝘴𝘶𝘳𝘴𝘢̆ 𝘶𝘯𝘪𝘤𝘢̆. 𝘜𝘯 𝘢𝘭𝘵 𝘢𝘴𝘱𝘦𝘤𝘵 𝘤𝘢𝘳𝘦 𝘳𝘪𝘥𝘪𝘤𝘢̆ 𝘴𝘦𝘮𝘯𝘦 𝘥𝘦 𝘪̂𝘯𝘵𝘳𝘦𝘣𝘢𝘳𝘦 𝘦𝘴𝘵𝘦 𝘥𝘦 𝘤𝘦 𝘰𝘳𝘨𝘢𝘯𝘪𝘻𝘢𝘳𝘦𝘢 𝘢𝘤𝘦𝘴𝘵𝘶𝘪 𝘦𝘷𝘦𝘯𝘪𝘮𝘦𝘯𝘵 𝘢 𝘧𝘰𝘴𝘵 𝘵𝘳𝘢𝘯𝘴𝘮𝘪𝘴𝘢̆ 𝘪̂𝘯 𝘤𝘰𝘮𝘱𝘦𝘵𝘦𝘯𝘵̦𝘢 𝘊𝘢𝘯𝘤𝘦𝘭𝘢𝘳𝘪𝘦𝘪 𝘥𝘦 𝘚𝘵𝘢𝘵. 𝘈𝘯𝘵𝘦𝘳𝘪𝘰𝘳, 𝘔𝘪𝘯𝘪𝘴𝘵𝘦𝘳𝘶𝘭 𝘊𝘶𝘭𝘵𝘶𝘳𝘪𝘪 𝘦𝘳𝘢 𝘳𝘦𝘴𝘱𝘰𝘯𝘴𝘢𝘣𝘪𝘭 𝘥𝘦 𝘰𝘳𝘨𝘢𝘯𝘪𝘻𝘢𝘳𝘦𝘢 𝘦𝘷𝘦𝘯𝘪𝘮𝘦𝘯𝘵𝘦𝘭𝘰𝘳 𝘥𝘦 𝘢𝘤𝘦𝘴𝘵 𝘵𝘪𝘱", afirmă experta.

Potrivit portalului Agenției Achiziții Publice, aceasta este prima dată când compania prestează servicii unei instituții publice. Suhih Production SRL a fost fondată la finele anului 2022 de Artur Suhih și se ocupă cu organizare de spectacole.

Rise Moldova precizează că a întrebat Cancelaria de Stat a Republicii Moldova de ce nu a organizat licitație publică pentru concertul de Ziua Independenței și am cerut și specificațiile de preț pentru serviciile prestate de Suhih, însă până la publicarea informației nu a primit un răspuns.

În 2019, când Maia Sandu ocupa funcția de prim-ministră, anunța că "a redus la maxim costurile" de Ziua Independenţei.
 
Okean Elzy, Vama, Subcarpații, Alternosfera, câștigătoarea Eurovision 2023 - Loreen, sunt doar câteva nume care vor urca pe scena de sărbătoare.
 

 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo