
Ministerul Energiei propune alocarea unui plafon de capacitate individual pentru instalațiile fotovoltaice ale prosumatorilor casnici în valoare de până la 7 kW, iar actualii beneficiari ai mecanismului „facturare netă”, care au semnate contracte de prosumator cu propriul furnizor pentru un plafon de capacitate individuală mai mic, vor putea solicita majorarea acestuia până la limita stabilită de 7 kW.
Alternativ, prosumatorii vor avea posibilitatea de a aplica o formulă de determinare a plafonului individual de capacitate în cazul unui consum de energie electrică mai mare. De asemenea, este propusă includerea în mecanismul “facturare netă” a centralelor eoliene, iar cota de 100 MW nu va mai fi distribuită între tipuri de prosumatori. Un proiect de hotărâre de Guvern în acest sens a fost publicat pentru consultări publice.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ
Amintim că mecanismul facturare netă a fost introdus la 1 ianuarie 2024, înlocuind mecanismul de sprijin contorizarea netă, care și-a atins scopurile inițiale privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile prin acoperirea consumului propriu și era folosită incorect de unii consumatori. Astfel, mulți beneficiari instalau puteri superioare față de necesitățile de consum, transformând mecanismul în unul comercial, în speranța de a vinde surplusul pentru a face profit. Totodată, aceștia beneficiau de o subvenționare încrucișată în urma folosirii gratuită a rețelei electrice în calitate de “acumulator” – în perioada caldă livrau mai multă energie în rețea, iar în perioada rece a anului o foloseau gratuit. Totodată, supradimensionarea centralelor de către unii consumatori a redus din posibilitatea altora de a beneficia de mecanismul contorizare netă și respectiv de a acoperi consumul propriu de energie.
Astfel, pentru a descuraja supradimensionarea instalațiilor fotovoltaice, facturarea netă a venit și cu un plafon individual pentru fiecare prosumator, stabilit în baza consumului mediu din ultimii trei ani. După un an de la aplicarea formulei de calcul, puterea medie instalată a centralelor fotovoltaice beneficiarilor mecanismului de „facturare netă” a scăzut comparativ cu puterea medie instalată a beneficiarilor mecanismului „contorizare netă” cu 42% la persoane fizice și 12% la persoane juridice.
Noul mecanism prevede ca consumatorii casnici vor putea alege între un plafon individual de 7 kW sau o formulă de determinare a acestuia - valoarea maximă dintre consumul anual din ultimii 3 ani calendaristici sau produsul dintre puterea contractată a locului de consum și consumul mediu anual pentru 1 kW al consumatorilor din categoria din care face parte consumatorul final de energie electrică pentru care se calculează plafonul de capacitate individuală.