Ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Ludmila Catlabuga susţine că 455 de fermieri, care au fost afectaţi de seceta din vara anului trecut, nu vor beneficia de scutiri la plata creditelor din cauza dosarelor incomplete privind actele de constatare a pierderilor, scrie Agrotv.md
"Dacă vorbim despre Legea 240, ne-a luat ceva timp să analizăm acele acte de constatare care au fost perfectate în vara anului 2024, având în vedere că sunt circa 7000 de acte constatate în vară, din ei avem agenți economici unici de 3245 pe secetă, acte de constatare 6535. 455 dintre agenții economici care au transmis acte de constatare a pierderilor nu sunt eligibili și prin urmare nu vor beneficia de prevederile Legii 240. Ei nu au prezentat Raportul statistic 4 agricol care confirmă suprafața terenurilor însămânțate", a precizat ministrul.
De asemenea, Catlabuga și-a exprimat nemulțumirea față de sistemul bancar din Republica Moldova și a promis că în scurt timp vor urma o serie de ședințe cu Asociația Băncilor, societățile de micro-finanțare și cu reprezentanții Ministerului de Justiție pe tema acestor majorări de penalități și a Legii insolvabilității:
"Nu-mi place sistemul bancar la noi în țară, mai ales în raport cu agricultorii dar totodată vrea să menționez că atitudinea sau abordarea sistemului bancar în moment când suntem puși în situația să investim sau să atragem surse financiare pentru circulante, atunci înțelegem că abordarea sistemului bancar față de agricultori este la fel de importantă", a punctat ministrul.
28 februarie 2025 este data limită de depunere a notificărilor agricultorilor afectați de seceta din 2024 către creditori.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ