Ministrul Energiei, întrevedere cu omologul său român: Moldova vrea tarife mai atractive de tranzit al gazelor naturale prin România

02 martie 2025, 12:09

Ministrul Energiei, Dorin Junghietu a avut o întrevdere cu omologul său de la Bucureşti, Sebastian Burduja, în cadrul vizitei de ieri în Republica Moldova a preşedintelui interimar al României. Discuţiile dintre oficiali s-au axat pe investițiile strategice din energie şi creşterea volumului de gaze naturale stocate în România, în conformitate cu obligațiile Moldovei de a stoca 15% din consumul anual al țării. De asemenea, Dorin Junghietu a exprimat interesul Republicii Moldova pentru tarife mai atractive de tranzit a gazelor naturale prin România pentru a facilita un volum mai mare de gaze naturale prin coridorul vertical între Grecia, Bulgaria, România și Ucraina.

"Nu în ultimul rând, am invitat companiile românești să participe la licitațiile pentru construcția parcurilor mari fotovoltaice și eoliene, cu capacitatea totală de 165 MW, care se desfășoară în prezent, termenul limită de depunere a ofertelor expirând pe 31 martie 2025", a transmis Junghietu.

În urma întrevederii, Sebastian Burduja a scris pe reţelele de socializare că "în ultimii ani, Republica Moldova a reușit să scape din ghearele șantajului energetic rusesc, iar România a jucat un rol important în acest efort":

"Am abordat și alte investiții strategice: linia Smârdan-Gutinaș-Strășeni (care va dubla capacitatea de export a României peste Prut la 200MW, pe liniile de 110kV),linia Vulcănești-Chișinău (care va fi gata anul acesta),modernizarea sistemelor de termoficare pe ambele maluri ale Prutului, colaborări pentru susținerea investițiilor în producția de energie verde, rolul Transgaz în sistemul de transport gaze în Republica Moldova etc. Vom continua să facem lucruri bune împreună", a mai precizat oficialul român.
 
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo