Ministrul Muncii a anunțat cu cât crește valoarea compensațiilor pentru decembrie și când vor fi disponibili banii

27 decembrie 2024, 09:28
Embed:

Compensațiile privind "Ajutorul la Contor" pentru luna decembrie vor fi majorate. Anunțul a fost făcut astăzi, 27 decembrie, de ministrul Muncii, Alexei Buzu, în cadrul unei conferințe de presă. Astfel, potrivit lui Buzu, pentru luna decembrie, compensația minimă va fi de 500 de lei, în loc de 300 de lei, cum a fost în luna noiembrie, iar valoarea maximă va fi de 1 000 de lei, în loc de 800 de lei.

"Pentru luna decembrie vom avea o compensație mai mare, pentru că tariful la gaze a crescut. Pentru luna decembrie pragul minim va crește de la 300 de lei la 500 de lei. Compensația medie în luna noiembrie a fost de 524 de lei, iar în luna decembrie va crește la 715 lei. Pragul maxim va crește de la 800 de lei la 1000 de lei în decembrie. Vor beneficia de compensații mai mari de 800 de lei solicitanții care se încălzesc cu gaze", a menționat Alexei Buzu.

Ministrul Muncii a prezentat un grafic privind distribuția compensațiilor pe număr de gospopdării pentru luna decembrie vs luna noiembrie 2024. Astfel, în decembrie, 93.519 de gospodării vor avea o compensație între 900 și 1000 de lei, iar 243.347 de gospodării o compensație între 500 și 599 de lei. 278.450 de gospodării vor primi în decembrie o compensație între 700 și 800 de lei, iar 19.410 gospodării vor beneficia de o compensație între 800 și 899 de lei.

Alexei Buzu a declarat că, compensațiile majorate pentru luna decembrie vor fi disponibile începând cu 10 ianuarie 2025. 

"Compensațiile vor fi disponibile după data de 10 ianuarie 2025 și notificările în cabinetul personal, cu privire la valoarea compensației pentru fiecare beneficiar, vor fi disponibile, la fel, începând cu 10 ianuarie. Banii vor fi disponibil pe card, la poștă începând cu 10 ianuarie", a spus Buzu.

Oficialul a precizat că, până pe 25 decembrie, numărul de solicitări noi în sistemul de compensații este de 33 484. Acesta a mai precizat că au fost operate modificări în dosarele individuale ale peste 6.000 de solicitanți din sistem.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ.

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo