Moldelectrica anunţă că în data de 15 februarie, consumul total de energie electrică pe malul drept al Nistrului a fost de 14 063 000 kWh. Mai mult de jumătate din acesta a fost asigurat de producția locală, iar necesarul a fost acoperit integral pe baza contractelor comerciale, fără activarea contractelor de urgență.
Detaliile privind sursele de energie utilizate sunt următoarele:
• SA Termoelectrica– 32,77%
• SA CET-Nord – 4,98 %
• Întreprinderea de Stat NHE Costești – 1,14 %
• Energie regenerabilă – 15,71%
• Soldul de import al energiei electrice (MD/RO) – 45,40%.
De asemenea, potrivit datelor, consumul total de energie electrică pe malul stâng a fost de 3 526 000 kWh, electricitate produsă în proporție de 90% de către centrala de la Cuciurgan. Detaliile privind sursele de energie utilizate sunt:
•MGRES / Centrala de la Cuciurgan – 93,34%
•Hidrocentrala de la Dubăsari – 16,68%
•Fluxul tehnologic – -10,01%.
Moldelectrica face apel către consumatori să economisească energia electrică, în special în timpul orelor de vârf (09:00-11:00 și 18:00-23:00):
"Adoptarea măsurilor de economisire contribuie la evitarea supraîncărcării rețelelor electrice de înaltă tensiune și la reducerea facturilor pentru energie electrică", subliniază reprezentanţii întreprinderii.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ