Moldoveanca de 26 de ani a fost ucisă de soţ pentru că a vrut să divorţeze. Ce s-a întâmplat cu agresorul

20 iulie 2024, 14:03

Moldoveanul de 30 de ani care şi-a înjunghiat mortal soţia de 26 de ani ar fi fost împușcat de poliție, într-un hotel din Germania. Apropiaţii victimei au declarat pentru NEW TV că cei doi nu mai locuiau demult împreună, după ce tânăra alesese să se despartă de el.

Tragedia a avut loc vineri, 19 iulie. Tânăra de 26 de ani a fost înjunghiată mortal de soţul ei într-un hotel din Germania.

Adriana ar fi venit în Germania la muncă la sfârșitul lunii iunie anul curent și se angajase menajeră la un hotel. La scurt timp, a venit şi soțul său, cu care ar fi fost în conflict, după ce i-a spus că vrea să divorţeze, a mai comunicat pentru NewTV prietena victimei. Tot ea spune că femeia era des bătută de soţ, motiv pentru care a ales să se despartă de el.

În ziua în care a avut loc crima, soţul Adrianei a venit la hotelul în care lucra aceasta, a intrat în una din camere unde a găsit-o pe ea și a înjunghiat-o cu un cuțit în regiunea gâtului. Proprietara hotelului a chemat poliția, iar când poliţiştii germani au intrat în camera de hotel, au găsit tânără moartă și pe el cu cuțitul în mână. Acesta nu s-ar fi conformat solicitărilor polițiștilor și a fost împușcat, după carea fost transportat la spital, dar a murit.

Tânăra avea doi copii care au rămas acum orfani. Rudele victimei au făcut un apel pe Facebook şi s-au adresat pentru ajutor financiar ca tânăra mamă să fie adusă şi înmormântată în ţară.

Conturile in care se poate dona:

Cont Revolut - FR7628233000012446921766069 - Vasile Golovatic (tatăl)

Cont Moldindconbank - 5188 9402 5475 3379 - Felicia Tusă (sora) 

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo