Suma totală cheltuită de moldoveni pentru vacanțe în acest an depășește 540 de milioane de euro. Este vorba despre toate tipurile de călătorii peste hotare, inclusiv cele pe cont propriu și cheltuielile suplimentare. Constatările aparțin economistului Veaceslav Ioniță, care precizează că, până la sfârșitul anului, numărul persoanelor care vor pleca în vacanțe prin agențiile de turism va depăși 400 de mii, transmite IPN.
Expertul a precizat că moldovenii continuă să demonstreze că iubesc călătoriile, unii reușind chiar și câte trei-patru escapade pe an.
" O vacanță organizată printr-o agenție costă în medie 560 de euro/persoană, la care se adaugă cheltuieli suplimentare. În plus, peste 460 de mii de moldoveni preferă să își organizeze singuri călătoriile, alegând să meargă pe cont propriu", explică Veaceslav Ioniță
Potrivit lui, războiul din Ucraina a redus numărul călătoriilor în această țară, care era o destinație preferată atât vara, cât și iarna. Totuși, moldovenii au găsit alternative și continuă să călătorească spre destinații internaționale.
" Pentru comparație, această sumă este echivalentul exporturilor de vinuri ale Moldovei pentru 5 ani. Vacanțele nu sunt doar un moment de relaxare, ci și o dovadă că moldovenii știu să investească în experiențe, amintiri și bunăstare personală", mai menționează Veaceslav Ioniță.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ