"Agenția Moldsilva colaborează cu organele abilitate pentru a stabili gradul de vinovăție a persoanelor implicate. Ulterior, vor fi desfășurate și anchetele interne de către Agenția Moldsilva și Întreprinderea de Stat pentru Silvicultură Orhei, rezultatele cărora vor fi anunțate pe parcurs. Vom continua întreprinderea tuturor măsurile ce se impun în ramura silvică, pentru protejarea fondului forestier de ilegalități", menționează reprezentanții Moldsilva.
Oamenii legii au stabilit că bănuiții, activând în funcții de conducere în cadrul Întreprinderii de Stat pentru Silvicultură Orhei, printre care și un fost director al acesteia, ar fi implementat o schemă infracțională. În cadrul tăierilor autorizate de masă lemnoasă, funcționarii ar fi introdus date eronate referitor la volumul și categoria masei lemnoase extrase din fondul forestier. Astfel, bănuiții obțineau surplus, care ar fi înstrăinată ilegal și respectiv ar fi obținute venituri ilicite în proporții deosebit de mari.
Mai mult, funcționarii cercetați ar fi vândut lemn obținut ilegal unor persoane apropiate angajaților ÎSS Orhei la prețuri reduse. Ulterior, aceștia l-ar fi înstrăinat cetățenilor la prețuri ridicate.
În urma perchezițiilor desfășurate de CNA și PCCOCS au fost ridicate purtătoare de informații, documente relevante cauzei. Două persoane au fost reținute pentru 72 de ore.