Întreprinderea de Stat pentru Utilizarea Spațiului Aerian și Deservirea Traficului Aerian "MOLDATSA" are un nou administrator interimar. Este vorba despre Dumitru Vangheli, nepotul lui Spiridon Vangheli, care astăzi a fost prezentat colectivului de către directorul general al Agenției Proprietății Publice, Roman Cojuhari.
Potrivit MOLDATSA, Dumitru Vangheli a fost numit în funcție după ce ieri, 8 august, a încetat mandatul lui Oleg Popșoi în calitate de administrator interimar întreprinderii, în urma aprobării cererii de demisie depuse de acesta la consiliul de administrare.
"Prin decizia consiliului, a fost propus pentru o perioadă de tranziție, până la organizarea unui concurs, ca interimatul funcției de administrator să fie preluat, din 9 august 2024, de către domnul Dumitru Vangheli, profesionist din domeniul aviației civile, co-pilot, cu experiență managerială în gestionare de afaceri", se precizează în comunicatul emis de MOLDATSA.