Numărul cazurilor de infecții respiratorii acute a crescut cu 23% în doar o săptămână, anunță ANSP

12 noiembrie 2025, 15:18

În perioada 3–9 noiembrie 2025, Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) a înregistrat un total de 1.547 de cazuri de infecții acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS),în creștere cu peste 23% comparativ cu săptămâna precedentă.

Potrivit datelor, în aceeași perioadă, au fost raportate trei cazuri de gripă sezonieră, toate în municipiul Chișinău, și nouă cazuri de COVID-19, în scădere cu 10% față de săptămâna anterioară, dintre care două cazuri au fost înregistrate la copii cu vârsta de până la 14 ani.

În prezent, instituțiile medico-sanitare publice desfășoară campania de vaccinare antigripală, prioritate având persoanele din grupurile de risc, persoanele cu maladii cronice sau imunitate compromisă, gravidele și alte categorii vulnerabile. ANSP recomandă administrarea concomitentă a vaccinului antigripal și a vaccinului împotriva COVID-19, pentru protecție maximă împotriva ambelor infecții.

 

Pe lângă vaccinare, specialiștii în sănătate publică subliniază importanța respectării măsurilor de igienă personală, cum ar fi spălarea frecventă a mâinilor cu apă și săpun, folosirea batistei la strănut sau tuse și menținerea unui stil de viață sănătos, care să includă odihnă adecvată, alimentație bogată în legume și fructe și activitate fizică regulată. ANSP atenționează că respectarea acestor măsuri, împreună cu vaccinarea, reprezintă cele mai eficiente metode de prevenire a răspândirii gripei și a infecțiilor respiratorii.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo