O altă dronă a fost descoperită pe teritoriul Republicii Moldova. De această dată pe un câmp din preajma satului Borosenii Noi, Rîșcani. Zona a fost izolată, iar specialiștii secției tehnico-explozivă urmează să o investigheze, a anunţat,duminică, 10 noiembrie, Inspectoratul General al Poliţiei (IGP),într-un comunicat.
În același timp, drona depistată în localitatea Fîrlădeni din Căușeni a fost ridicată și examinată de experții Centrului tehnico-criminalistic și expertize judiciare al IGP, precizează sursa.
,,După primele examinări s-a determinat că este vorba despre un aparat de zbor de însoțire a dronelor de tip “Shahed” de origine rusească și nu avea atașat explozibil. Preliminar, acesta a făcut parte din valul de atacuri cu drone la care a fost supusă Ucraina în această noapte'', se arată în comunicatul de presă al IGP.
Autorităţile menţionează că nu există riscuri sau pericole pentru siguranța cetățenilor din regiune. Cercetările la fața locului continuă.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ