O intervenție chirurgicală a fost realizată în premieră în Republica Moldova. Este vorba despre esofagoplastie prin abord miniminvaziv, operația fiind efectuată la Spitalul Clinic Republican "Timofei Moșneaga". Potrivit reprezentanților instituției medicale, echipa operatorie a fost compusă din colegi de peste hotare, asistați de chirurgii SCR. Intervenția a durat peste 7 ore, iar pacientul a fost un bărbat de 56 de ani.
"Acest tip de intervenții le efectuăm și noi de mult timp, însă prin metode clasice. În cazul dat, colegul nostru din România, a efectuată această intervenție prin metoda laparoscopică, toracoscopică. A fost o primă intervenție efectuată în acest mod la noi în țară", a menționat Alexandru Toma, șeful secției Chirurgia Toracică.
Plastia de esofag este o intervenție chirurgicală care are scopul de a reconstrui esofagul prin înlocuirea unei părți a acestuia cu țesut din alte regiuni ale corpului.
Pacientul a fost deja externat și se simte bine.
Intervenția a avut loc în cadrul Conferinței științifico-practice cu participare internațională: Complicațiile bolii de reflux gastroesofagian, ce s-a desfășurat în perioada 20-21 septembrie la Spitalul clinic republican
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ