Un bărbat de 46 de ani din Ștefan Vodă a fost reținut în flagrant pentru șantaj. Suspectul ar fi obținut imagini video intime ale unei femei de 42 de ani din capitală și o șantaja că le va publica pe rețelele sociale.
”Bărbatul a recurs la acțiuni de intimidare amenințând femeia cu răfuiala fizică și cu moartea, inclusiv prin aplicarea armei de foc, prezentându-se drept colaborator al organelor afacerilor interne ale Federației Ruse, lucrător operativ în domeniul combaterii criminalității organizate, banditismului și contracararea terorismului”, anunță poliția.
Bărbatul a fost reținut în ziua de 30 august, în flagrant, în momentul în care a primit de la victimă 20 000 de lei. Totodată, în cadrul perchezițiilor efectuate la domiciliul învinuitului dintr-un sat din raionul Ștefan Vodă, au fost depistate acte eliberate pe numele lui, înregistrate în Federația Rusă, susceptibile de a fi false, uniforme de câmp, epoleți militari, broșuri cu tentă și ideologie militară, cât și alte articole vestimentare care sunt atribuite militarilor din Federația Rusă.
Potrivit datelor și informațiilor acumulate în cadrul urmăririi penale, suspectul a fost înrolat într-o structură paramilitară în Siria, unde a efectuat pregătirea militară inițială, după care a activat în bază de contract în calitate de cercetaș, participând la diferite operațiuni militare în acest stat. Procurorii urmează să verifice legalitatea participării lui la aceste acțiuni militare.
Oamenii legii mai anunță că anterior bărbatul a fost condamnat pentru diferite infracțiuni, în Federația Rusă, fiind declarat recidivist deosebit de periculos. Dacă i se va demonstra vinovăția, acesta riscă o pedeapsă cu privațiune de libertate pe un termen de până la 10 ani.