O tânără diagnosticată cu botulism, tratată cu succes de medicii de la spitalul "Toma Ciorbă"

17 mai 2024, 13:59
spital

O tânără de 25 de ani, diagnosticată cu botulism tip B, a fost tratată cu succes de medicii de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase "Toma Ciorbă". Pacienta s-a îmbolnăvit după ce ar fi consumat pateu de porc conservat în condiții casnice.

Potrivit reprezentanților instituției medicale, tânăra a primit trei doze de ser antibotulinic polivalent (ABE). Pacienta și-a revenit și a fost externată într-o stare satisfăcătoare, fără sechele.

Botulismul este o neuroinfecție paralitică produsă de toxina Clostridium botulinum, care blochează eliberarea acetilcolinei la nivelul joncțiunii neuro-musculare. Transmiterea se face prin consumul de alimente contaminate, în special conservele artizanale, sau prin contactul direct cu o plagă infectată.

Diagnosticul se bazează pe date epidemiologice, clinice și de laborator, iar tratamentul constă în administrarea serului antibotulinic și suport respirator la nevoie.

În aprilie 2024, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase "Toma Ciorbă" a sprijinit România, furnizând seruri pentru tratarea a doi pacienți din Piatra Neamț și Ploiești. 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo