O treime dintre medicii și asistentele medicale din Europa suferă de depresie

10 octombrie 2025, 13:54

O treime dintre medicii și asistentele medicale din Europa declară că suferă de depresie, conform unui sondaj publicat vineri de filiala europeană a Organizației Mondiale a Sănătății (OMS),transmite AFP.

"Unul din trei medici și asistente medicale raportează simptome de depresie sau anxietate", a declarat directorul OMS pentru Europa, Hans Kluge, citat într-un comunicat, potrivit Agerpres.

Această rată este de cinci ori mai mare comparativ cu cea măsurată în rândul populației europene, a precizat organizația ONU.

"Mai mult de unul din 10 s-a gândit să își ia viața sau să se rănească", a insistat Kluge, adăugând că "aceasta este o povară inacceptabilă pentru cei care au grijă de noi".

Asistentele medicale și femeile medic sunt mai predispuse la depresie și anxietate, în timp ce medicii bărbați sunt mai predispuși să dezvolte dependență de alcool, se arată în raport.

Lucrătorii din domeniul sanitar din Letonia și Polonia raportează cele mai ridicate niveluri de depresie, aproape jumătate dintre respondenți atingând pragul pentru o tulburare depresivă. În schimb, Danemarca și Islanda prezintă cea mai scăzută rată a depresiei (în jur de 15%).

Sondajul, care se bazează pe 90.000 de răspunsuri de la profesioniști din domeniul sanitar, colectate din cele 27 de țări ale Uniunii Europene (UE),Islanda și Norvegia, arată, de asemenea, că o treime dintre medici și asistente medicale s-au confruntat cu intimidări sau amenințări violente la locul de muncă. Actele de violență au fost raportate cel mai frecvent în Cipru, Grecia și Spania.

În plus, 10% s-au confruntat cu violență fizică și/sau hărțuire sexuală în ultimul an.

În toate țările, unul din patru medici lucrează mai mult de 50 de ore pe săptămână.

32% dintre medici și un sfert dintre asistentele medicale au contracte de muncă temporare, ceea ce le amplifică anxietatea cu privire la siguranța locului de muncă.

Pentru Kluge, "criza de sănătate mintală în rândul lucrătorilor din domeniul sanitar este o criză de securitate sanitară care amenință integritatea sistemelor noastre de sănătate".

Pentru a pune capăt acestei situații, directorul OMS pentru Europa propune mai multe căi, inclusiv toleranță zero pentru violența și hărțuirea în spitale, o reformă privind orele suplimentare și acces garantat la servicii de sănătate mintală confidențiale.

Aceste măsuri sunt cu atât mai necesare, având în vedere deficitul de lucrători sanitari din Europa.

"În condițiile în care Europa se confruntă cu o lipsă de aproape un milion de lucrători din domeniul sanitar până în 2030, nu ne putem permite să-i pierdem din cauza epuizării, disperării sau violenței", a insistat Hans Kluge. 

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo