
Organizația Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare face apel ca economiile țărilor vulnerabile, mai sărace și în curs de dezvoltare să fie scutite de „tarifele reciproce” ale Statelor Unite ale Americii, transmite IPN.
Într-un raport, realizat recent de UNCTAD, Republica Moldova și alte 27 de state intră în clasamentul țărilor care contribuie cu mai puțin de 0,1% la deficitul comercial al SUA, dar sunt vizate de tarifele „reciproce” ce ajung până la 50%, în cazul Moldovei – la 31%.
„Tarife comerciale pe care le achită statele, ar însemna puțin pentru SUA, însă ar putea reduce propria colectare a veniturilor”, a menționat UNCTAD în raport.
Taxele vamale ale SUA au fost introduse de președintele Donald Trump, la început de aprilie, dar au fost ulterior suspendate pentru o perioadă de 90 de zile.
Exportul Republicii Moldova către Statele Unite ale Americii în anul 2024 a avut o cotă de 2,5% din totalul exporturilor țării, reprezentând 90 milioane de dolari, iar importurile din SUA au alcătuit 1,5% din totalul importurilor, ceea ce înseamnă 135 milioane de dolari.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ