SA „Energocom” va avea statut de serviciu public până în 31 martie 2025. O decizie în acest sens a fost aprobată de Guvern, la propunerea Ministerului Energiei. Necesitatea aprobării unei astfel de hotărâri este dictată de incertitudinile privind achiziția energiei electrice din stânga Nistrului, ca urmare a riscului de limitare de către „Gazprom” a furnizării gazelor naturale, din 1 ianuarie 2025.
„Legea cu privire la energia electrică presupune achiziționarea în regim competitiv a energiei electrice de pe piață. Până acum, noi, având contract cu MGRĂS până la sfârșitul anului acesta, și „Energocom” avea o acoperire contractuală cu MGRĂS, cu care putea participa la aceste proceduri competitive de achiziții. Astăzi, date fiind incertitudinile cu privire la livrările de gaze în stânga Nistrului, după 1 ianuarie, având în vedere că „Energocom” nu va putea participa la această licitație, noi propunem extinderea acestei perioade și să nu se facă licitație, dar să păstrăm regimul de „single byer” (singur cumpărător – n.r.) pe această piață, până pe 31 martie 2025”, a declarat ministrul Energiei, Victor Parlicov.
Statutul de serviciu public îi permite „Energocom” să intervină rapid în asigurarea necesarului de consum din diferite surse, în special perioada rece a anului, ceea ce nu poate fi garantat de alți furnizori/participanți la piața energiei electrice, prin organizarea achizițiilor de energie electrică, se menționează în nota informativă a Ministerului Energiei.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ