Parlamentul va organiza săptămâna viitoare audieri în privinţa solicitării depuse de Moldovagaz la Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) în vederea majorării tarifului per m3 de gaze cu peste patru lei. Despre acest lucru a anunţat preşedintele Comisiei parlamentare economie, buget şi finanţe, deputatul Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS),Radu Marian. Potrivit lui Marian, pe acest subiect urmează a fi audiate instituţiile şi întreprinderile din sectorul energetic pentru a "clarifica motivele care au dus la solicitarea de majorare neaşteptată a tarifelor"
" Moldovagaz a depus o cerere de majorare a tarifului la gazele naturale. Desigur, suntem în așteptarea deciziei ANRE, dar acest anunț al companiei, pe bună dreptate, stârnește nemulțumire și nedumerire în rândul multor cetățeni, mai ales având în vedere că unii responsabili din domeniu făceau declarații optimiste cu privire la situația energetică acum câteva luni. Data exactă a audierilor parlamentare va fi anunțată după decizia ANRE.", a mai precizat deputatul.
Precizăm că azi, 27 noiembrie, ANRE urma să analizeze solicitarea companiei Moldovagaz privind majorarea tarifelor, şedinţa, însă, a fost amânată pentru vineri, 29 noiembrie din cauza "volumului mare de informații aferente proiectului de ajustare a prețurilor reglementate pentru furnizarea gazelor naturale ce trebuie analizate".
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a ate informa rapid şi calitativ