Participă și tu! Marea Dictare Națională, ediția a II-a, va avea loc în Piața Marii Adunări Naționale

08 august 2024, 12:00
dictare

Ministerul Educației și Cercetării anunță înscrierea la Marea Dictare Națională, ediția a II-a, care va avea loc pe 31 august, în Piața Marii Adunări Naționale. Evenimentul este organizat sub egida Președinției Republicii Moldova și are drept scop sărbătorirea limbii române și promovarea vorbirii și scrierii corecte în rândul populației.

"Cunoașterea și vorbirea corectă a limbii române este fundamentul identității noastre naționale. Este important ca fiecare cetățean să vorbească corect limba română, atât din respect pentru cultura noastră, cât și pentru o comunicare clară și eficientă în toate domeniile vieții. Iată de ce ne dorim ca Marea Dictare Națională să adune laolaltă cât mai mulți oameni dornici să participe la acest eveniment, oameni care vor să aducă și ei, prin prezență, un omagiu limbii române", a declarat ministrul Educației și Cercetării Dan Perciun, în cadrul conferinței de presă privind lansarea evenimentului și a înregistrării populației la această competiție.

În acest an Marea Dictare Națională va întruni un număr de trei ori mai mare de participanți, la eveniment fiind așteptați cca 1500 de persoane dornice să-și testeze competențele lingvistice prin scrierea dictării. Pentru a găzdui acest număr de participanți, în PMAN vor fi amplasate 750 de bănci, care vor asigura capacitatea necesară de locuri.

Pentru participare, doritorii sunt îndemnați să se înregistreze, accesând următorul link: https://bit.ly/mareadictare.

Cei care vor avea cele mai bune rezultate la scrierea dictării vor fi premiați în cadrul unui eveniment public.

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo