Parlamentul European a adoptat astăzi, 30 ianuarie, raportul privind Facilitatea pentru Republica Moldova în valoare de 1,8 miliarde de euro. Anunțul a fost făcut de eurodeputatul Siegfried Mureșan.
Oficialul a declarat că la negocierile din legislativul european a fost propusă creșterea pre-finanțării, de la 7%, la 20% din suma totală.
"Este vorba de acei bani care vor ajunge rapid în Moldova, la scurt timp după intrarea în vigoare a Facilității. Cum valoarea Facilității este de 1,8 miliarde de euro, orice punct procentual pe care îl obținem în plus ca pre-finanțare înseamnă 18 milioane de euro în plus care ajung mai repede în Republica Moldova", a precizat eurodeputatul.
Totodată, Siegfried Mureșan a spus că s-a ajuns la un acord pe o adoptare fără întârzieri a Facilității și în condiții foarte bune pentru autoritățile și cetățenii din Republica Moldova.
"Este important ca aceste fonduri să ajungă cât mai curând în Republica Moldova pentru a finanța drumuri, spitale, poduri și pentru a moderniza administrația publică. Sunt măsuri care duc la creșterea nivelului de trai al oamenilor și accelerează integrarea europeană a țării. Sunt măsuri care ajută Moldova să treacă mai ușor și peste criza economică și energetică cauzată de noul șantaj cu livrările de gaz declanșat de Federația Rusă, a subliniat eurodeputatul", a menționat oficialul.
Siegfried Mureșan a declarat că urmează acum doar negocierile finale cu Consiliul Uniunii Europene. Obiectivul nostru este să adoptăm forma finală a legislației, iar Facilitatea să intre în vigoare în luna martie.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ.