Percheziţiile de la primăria Orhei: Patru funcţionari au fost reţinuţi

11 octombrie 2024, 15:05
Screenshot_6

Centrul Naţional Anticorupţie (CNA) anunţă că patru funcţionari ai primăriei oraşului Orhei, au fost reţinuţi pentru 72 de ore şi urmează a fi plasaţi în izolatorul CNA, în urma percheziţiilor efectuate azi, 11 octombrie. Potrivit informaţiilor, 18 persoane au fost percheziţionate într-o cauză penală pornită pe corupere pasivă şi încălcarea modului de gestionare a mijloacelor financiare ale anumitor partide politice şi fonduri elecorale. Printre funcţionarii publici vizaţi  se numără şi primarul oraşului Orhei, viceprimarul, arhitectul-șef, agenți constatatori dar și mai mulți consilieri raionali.

" Potrivit faptelor investigate, mai multe persoane cu funcție de demnitate publică, funcționari publici și consilieri raionali, în vederea executării obligațiunilor care le reveneau în calitate de funcționari publici din cadrul Primăriei mun. Orhei, ar fi acceptat și primit sistematic mijloace bănești ce nu li se cuvin de la diferite persoane printre care persoane publice, persoane cu funcție de demnitate publică, precum și de la membrii unui grup criminal organizat care acționau în interesele unei formațiuni politice.

Totodată, aceștia ar fi acceptat și primit remunerații ilicite în vederea susținerii unor formațiuni și persoane politice, participarea în calitate de organizatori și coordonatori la diverse acțiuni politice, acțiunile fiind executate în detrimentul principiilor de bună funcționare a autorității publice locale", mai anunţă CNA

 

CITEŞTE ŞI: Percheziții la Primăria Orhei. Mai mulți funcționari publici, vizați într-un dosar VIDEO

 

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo