
Vineri, 6 februarie, la ora 18:00, mai mulți consumatori din Republica Moldova erau fără energie electrică din cauza condițiilor meteorologice dificile.
În zona Centru-Sud, ÎCS "Premier Energy Distribution" SA a raportat că 208 consumatori conectați la rețeaua de joasă tensiune (0,4 kV) erau afectați în mai multe localități. Pentru remedierea situației au fost mobilizate 27 de echipe de intervenție.
În zona de Nord, SA "RED-Nord" a comunicat că 2 294 de consumatori din cinci raioane erau deconectați. În raionul Sîngerei, fără curent erau orașul Sîngerei și satele Bilicenii Noi și Bilicenii Vechi (692 consumatori),în raionul Rîșcani – satele Rămăzan și Mihăileni (300 consumatori),în Bălți – satele Țambula, Octeabriscoe și Pălăria (593 consumatori),iar în raionul Drochia – satele Lazo și Hăsnășenii Noi (709 consumatori).
În total, în regiunea de Nord, 10 localități erau afectate, iar autoritățile continuau lucrările pentru restabilirea alimentării cu energie electrică.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ










