Peste 8.600 de moldoveni s-au înregistrat prealabil pentru a vota la parlamentare din străinătate. Aproape 90% sunt din Rusia

25 iulie 2025, 14:36

Numărul cetățenilor moldoveni care și-au anunțat intenția de a vota pe 28 septembrie în afara țării a depășit 8 600. Cele mai multe înregistrări prealabile indicate pe pagina Comisiei Electorale Centrală – circa 7 600 – sunt pentru Federația Rusă, scrie IPN.

 

Vicepreședintele CEC, Pavel Postica, a atras atenția că în spatele acestor cifre s-ar putea ascunde tentative de manipulare. Potrivit lui, cel mai probabil, persoane rău intenționate încearcă să influențeze datele, făcând înregistrări prealabile fictive care ajung la numărul maxim permis de pe o singură adresă de email.

"Și mai grav este faptul că zeci și chiar sute de înregistrări sunt făcute de pe aceeași adresă IP", a declarat Pavel Postica pentru IPN.

Totodată, vicepreședintele CEC a remarcat faptul că fenomenul nu este nou și a fost observat și la scrutinul prezidențial din 2024. Potrivit lui, instituția monitorizează zilnic situația și va analiza individual fiecare solicitare.

Potrivit datelor CEC, înregistrările din celelalte țări sunt considerabil mai reduse. Rusia fiind urmată de Germania, cu 126 de înregistrări, SUA cu 123, Italia cu 116, și Marea Britanie cu 104. În restul țărilor cifra este mai mică de 100 înregistrări.

De asemenea, CEC a îndemnat alegătorii să nu ofere datele personale unor terțe persoane, după ce au fost identificate cazuri în care înregistrări prealabile au fost făcute în Federația Rusă, în timp ce persoanele votau efectiv pe teritoriul Republicii Moldova.

Înregistrarea prealabilă poate fi efectuată cel târziu cu 45 de zile înainte de data scrutinului, termenul limită fiind 14 august. Potrivit CEC, scopul înregistrării prealabile este de a stabili numărul estimativ al alegătorilor care își exprimă intenția de a vota peste hotarele țării.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo