
Autoritățile din Federația Rusă au descoperit o cantitate semnificativă de droguri, evaluate la aproximativ 250 de milioane de ruble (echivalentul a peste 2,6 milioane de euro),ascunse într-un camion care transporta mere din Republica Moldova.
Potrivit Serviciului Federal Vamal al Rusiei, camionul transporta legal 21 de tone de mere moldovenești și a fost oprit pentru control în regiunea Moscovei.
În urma verificărilor, au fost depistate trei compartimente secrete în podeaua semiremorcii, în care se aflau 106 pachete cu o greutate totală de 300 de kilograme, conținând substanțe de origine sintetică și vegetală. Expertiza a confirmat prezența kleftedronului, metadonului și hașișului.
Pe numele celor implicați a fost deschis un dosar penal, iar cercetările continuă. Autoritățile ruse nu au oferit detalii suplimentare despre identitatea persoanelor implicate sau despre rețeaua de trafic.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ