Plafonul de înregistrare TVA a fost majorat până la 1,7 milioane de lei

19 februarie 2026, 13:21

Parlamentul a majorat plafonul de înregistrare TVA la 1,7 milioane de lei, printr-un proiect de lege votat în a doua lectură de către 86 de deputaţi.

Astfel, de la 1 martie 2026, agenții economici vor trebui să se înregistreze ca plătitori de TVA doar după ce cifra lor de afaceri va depăși 1,7 milioane de le lei. În prezent, plafonul constituie 1,2 milioane lei, iar ajustarea a fost considerată necesară pentru a crea un cadru fiscal mai prietenos, în special, pentru întreprinderile mici și mijlocii.

Inițiativa legislativă aparține unui grup de deputați din Fracțiunea parlamentară Partidul Nostru și vizează ajustarea pragului TVA la realitățile economice actuale, simplificarea obligațiilor fiscale pentru contribuabili, creșterea competitivității microîntreprinderilor și îmbunătățirea conformării voluntare.

Autorii proiectului inițial propuneau majorarea plafonului până la 3,2 milioane de lei, însă Comisia pentru economie, buget și finanțe a susținut propunerea Guvernului de a limita creșterea la 1,7 milioane de lei, în conformitate cu Directiva TVA și angajamentele de armonizare europeană. Până acum, pragul era de 1,5 milioane de lei.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo