Ploile au făcut prăpăd în toată ţara: Drumuri blocate, copaci doborâți și localități fără curent

18 iulie 2025, 09:06

Ploile abundente și vântul puternic din dimineața zilei de 18 iulie 2025 au provocat mai multe situații de risc pe teritoriul Republicii Moldova. În municipiul Chișinău, pompierii au fost solicitați pe strada Calea Ieșilor, unde un autoturism cu două persoane a rămas blocat pe un tronson de drum inundat. Echipajul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU)  a intervenit pentru deblocarea și tractarea mașinii.

Tot în Capitală, pe strada Aerodromului nr. 6, un copac doborât de vânt atârna periculos peste rețeaua de electricitate. Intervenția rapidă a pompierilor a dus la defrișarea și înlăturarea arborelui, prevenind astfel posibile accidente sau întreruperi de curent.

În raionul Hâncești, la intrarea în satul Mereșeni, un alt copac căzut din cauza vântului a necesitat intervenția echipajului IGSU, care a efectuat lucrările de degajare a carosabilului.

De asemenea, în satul Drăsliceni, raionul Criuleni, salvatorii au fost chemați pentru a tracta un automobil cu două persoane, blocat pe un drum impracticabil din cauza noroiului.

Potrivit datelor furnizate de distribuitorii de energie electrică, până la ora 06:00, două localități din raionul Anenii Noi: Delacău și Puhăceni au rămas deconectate de la rețeaua de alimentare cu energie.

 

IGSU anunță că monitorizează în continuare situația din țară și îndeamnă cetățenii să evite deplasările în zone afectate de inundații sau drumuri impracticabile, să urmeze recomandările autorităților și să sune la 112 în caz de urgență.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo