Poliția de Frontieră recunoaște că episcopul Marchel a fost supus ”unui control aprofundat” la Aeroport, motiv pentru care a întârziat la avion

19 aprilie 2025, 16:51

Poliția de Frontieră a venit cu explicații de ce episcopul Marchel nu a ajuns în Israel nici din a doua încercare. Instituția a precizat pentru NewsMaker că episcopul „a fost supus procedurilor standard de control”, care pot include 2 niveluri inclusiv așa-numitul control în linia a doua.

„Aceste proceduri pot include două niveluri: controlul simplificat și controlul aprofundat, așa-numitul control în linia a doua. Decizia de control în linia a doua este luată de către polițistul de frontieră în scopul autorizării traversării frontierei de stat. Subliniem că această măsură nu are caracter restrictiv, ci reprezintă o măsură ce asigură cu certitudine securitatea frontierei de stat. Controlul în linia a doua presupune verificări detaliate în sistemele informaționale, precum și, după caz, verificarea bagajului de mână sau alte măsuri complementare”, a declarat șefa Secției comunicare strategică a Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, Ilona Railean.

Episcopul Marchel, pentru a doua zi consecutiv, nu a reușit să zboare spre Tel Aviv, pentru a participa la ceremonia de întâmpinare a Focului Haric. Vineri seara, episcopul a ajuns din nou la aeroport, a trecut în zona de control, după care a ieșit și a declarat că i-au fost retrase actele pentru verificare, iar când i le-au restituit, avionul deja și-a luat zborul.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo