Poliţia germană a reţinut un american suspectat de hărţuirea lui Taylor Swift şi de ameninţarea cântăreţei şi a partenerului ei pe reţelele de socializare. Bărbatul a fost arestat pe când încerca să intre la concertul vedetei pop din oraşul german Gelsenkirchen (vest),au precizat joi forţele de ordine, potrivit Agerpres.
Bărbatul în vârstă de 34 de ani, care avea bilet cumpărat pentru concert, a fost identificat şi reţinut miercuri la punctul de control de la intrare pe arena unde a avut loc concertul după ce cercetările iniţiale nu au putut exclude ipoteza că ar reprezenta o ameninţare, informează poliţia.
Suspectul a atras atenţia după ce a proferat ameninţări online la adresa lui Taylor Swift şi a partenerului ei, Taylor Kelce, au precizat forţele de ordine, dar la acel moment, nici cântăreaţa şi nici spectatorii nu erau în pericol.
Un tribunal a decis ca bărbatul să fie reţinut până sâmbătă.
Concertul de miercuri este unul dintre cele trei pe care cântăreaţa le susţine în oraşul german Gelsenkirchen ca parte din turneul său de succes Eras Tour. Evenimentul a atras 60.000 de fani, cunoscuţi sub denumirea neoficială de ”Swifties”, şi care au cântat, dansat şi au celebrat costumaţi, potrivit poliţiei.