Închiderea gimnaziului din satul Plopi, raionul Cantemir, acolo unde învaţă 57 de copii din cinci sate, a stârnit un val de reacţii dure în rândul politicienilor din opoziţie. Aceştia critică decizia autorităţilor şi susţin că în asemenea condiţii elevii vor fi nevoiți să parcurgă 16 kilometri pentru a ajunge la o altă instituţie de învăţământ, iar 20 de profesori vor rămâne fără locurile de muncă. Potrivit acestora, decizia de a închide şcoala reprezintă"o distrugere sistematică a educației din mediul rural și ignorarea completă a nevoilor comunităților locale".
"În loc să fie modernizată, clădirea riscă să ajungă în paragină, așa cum s-a întâmplat cu multe alte instituții de învățământ închise de guvernare în ultimii ani.
În anul precedent, doar în raionul Sângerei au fost închise 3 gimnazii și 2 școli-grădiniță.
În raionul Soroca – alte 3 școli.
În raionul Florești – 2 școli.
În raionul Criuleni – școlile din Ohrincea și Coșernița.
Elevii din aceste sate sunt transportați în localități vecine – Cruglic, Boșcana – afectând atât procesul educațional, cât și siguranța copiilor.
Solicităm stoparea imediată a acestor practici și elaborarea unor soluții reale pentru salvarea școlilor din sate", a scris primarul Capitalei, liderul Partidului Mişcarea Alternativa Naţională, Ion Ceban.
De asemenea, membrii Partidului Socialiştilor din Republica Moldova spun că sunt indignaţi de închidierea gimnaziului şi acuză guvernarea că "face economii pe seama copiilor":
"57 de elevi vor fi nevoiți să parcurgă 16 kilometri pentru a ajunge la școală, deoarece „nu sunt bani” pentru a menține instituția deschisă. Însă bani se găsesc pentru altceva – pentru un nou canal de televiziune. În prezent, sub același pretext în sate sunt închise zeci de școli. În loc să construiască drumuri și să ofere copiilor condiții adecvate pentru studii, autoritățile de la Chișinău sunt preocupate de inaugurarea unui nou post TV, loial guvernării", au scris aceştia.
Şi Alexandr Stoiangolo, unul dintre liderii blocului Alternativa a criticat decizia autorităţilor:
"Niciun oficial n-a fost acolo să vadă dacă e drum, dacă e transport, dacă e siguranță. În schimb, la Chișinău, aceeași guvernare pregătește panglica pentru un nou post TV loial. Un megafon în plus pentru frică, laudă și minciună. Din banii noștri. În scopul lor. Și nu e un caz izolat. Sunt zeci de școli închise în toată țara. Toate, sub același pretext: "nu sunt bani". Dar bani sunt. Nu pentru învățat, ci pentru propagandă și spălat creiere. De ce? Pentru că acești copii nu votează, nu apar în sondaje, nu aduc rating. Deci nu contează. Închizi o școală și pierzi un sat, o generație. Deschizi o televiziune obedientă și mai câștigi o campanie", a scris Stoianoglo.
Cu o reacţie au venit şi membrii Partidului Social Democrat European care spun că decizia este de neînţeles, în contextul în care, în acest gimnaziu pe parcursul ultimilor ani au fost investiţi mai mulţi bani pentru reparaţie:
"Și mai regretabil este faptul, că pe parcursul ultimilor ani, din bugetul de stat au fost făcute investiții substanțiale pentru renovarea clădirii gimnaziului, dotarea sălilor de clasă cu mobilier, construcția cazangeriei și amenajarea sălii de sport. Doar în 2021, au fost cheltuiți peste 287 de mii de lei pentru a repara podeaua din instituția de învățământ", au precizat politicienii.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ