Ministerul Energiei vine cu precizări în contextul proiectului politicii fiscale și vamale pentru anul 2025 de majorare a accizelor la combustibili. Potrivit Ministerului Energiei, instituția a avut mai multe propuneri la proiectul politicii fiscale și vamale, orientate către stimularea tehnologiilor de valorificare a energiei regenerabile și, într-un final, de decarbonizare a sectorului energetic. Una dintre aceste propuneri ține de un grafic de aliniere a accizelor pentru combustibilii fosili la nivelul celor aplicate în Uniunea Europeană. Această propunere a fost respinsă, însă, de către Ministerul Finanțelor, care are deja un calendar de majorare a accizelor la motorină și benzină.
O altă propunere a Ministerului Energiei vrea să stimuleze utilizarea de biocombustibili în transportul auto, care este responsabil de cca 35% din consumul final de energie în Republica Moldova. Mai mult, Republica Moldova are ținta de 9% în sectorul transportului pentru consum din surse regenerabile până în 2030. Astfel, Ministerul Energiei a propus scutirea de accize a amestecurilor de alcool etilic utilizate ca materii prime, mai exact în producția de biocombustibili precum bioetanolul destinat consumului în autovehicule.
"La nivelul continentului european, benzina are deja în componența sa 6,8% bioetanol, în Statele Unite până la 10%, iar România din 1 iunie 2023 a introdus obligația de a avea 10% bioetanol in benzină și 6,5% în motorină. Strategia Energetică a Republicii Moldova, adoptată în 2013 prevedea ca bioetanolul să constituie 6% din volumul benzinei către anul către anul 2015 și 10% în anul 2020, obiective care nu au fost atinse", a mai precizat Ministerul Energiei.
Totodată, Ministerul Energiei a propus scutirea de impozit pe venit pentru persoanele fizice care și-au instalat panouri fotovoltaice în baza mecanismului facturare netă:
"În Moldova persoanele fizice plătesc impozit pe venit pentru energia livrată în rețea, fiind într-o situație inechitabilă față de întreprinderi, care pot amortiza investiția în panouri fotovoltaice. Astfel, această scutire ar duce la o creștere a numărului de instalații de energie solară și la reducerea emisiilor de carbon".
O altă propunere a Ministerului Energiei vizează reducerea cotei TVA până la 8% la pompele de căldură, astfel creându-se o paritate fiscală față de gazele naturale, la care se aplică o cotă similară a TVA.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ.