
Ministerul Sănătății a transmis instituțiilor medico-sanitare care primesc apă din râul Nistru să verifice sistemele alternative de alimentare și să constituie rezerve critice pentru asigurarea serviciilor esențiale de sănătate. Măsura vine ca precauție, după apariția petelor de produse petroliere în nordul Republicii Moldova, menţionează instituţia.
Ministerul subliniază că mesajul are rol informativ și de pregătire, iar riscul întreruperii aprovizionării cu apă potabilă este redus. Analizele de laborator sunt în desfășurare, iar autoritățile fac apel la responsabilitate în comunicarea publică, pentru a evita panică nejustificată.
Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a precizat că lucrările de stopare a poluării accidentale au fost demarate de urgență în nordul țării. De asemenea, potrivit oficialului, alimentarea cu apă este sub control și nu există indicii că substanțele ar reprezenta un risc pentru sănătatea publică.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ









