Situația economică din țară, provocările cu care se confruntă antreprenorii, dar și soluțiile care ar urma să fie luate au fost discutat la Guvern, de către premierul Dorin Recean și reprezentanții mediului de afaceri.
„Trebuie să depunem un efort mai mare de încurajare a investițiilor și să debirocratizăm procesele în continuare. Debirocratizarea și digitalizarea pot să aducă o creștere cu până la 2,5% a PIB”, le-a spus Recean oamenilor de afaceri.
Totodată, prim-ministrul a subliniat că, în pofida contextului regional actual, apropierea de Uniunea Europeană oferă o viziune optimistă pentru business și va implica accesul la finanțări suplimentare. În context, premierul a menționat că Guvernul va fi atent ca întreprinzătorii să aibă timpul și resursele necesare pentru a se ajusta și a face tranziția la un nou mediu economic, în acest sens fiind îmbunătățită și comunicarea publică prin care se explică schimbările ce au loc.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ