Premierul Recean, în contextul primului val al deportărilor: Suferința acelor oameni nu trebuie uitată niciodată

13 iunie 2024, 07:58
deportari

"Suferința acelor oameni și nedreptatea la care au fost supuși nu trebuie uitate niciodată". Este mesajul premierului Dorin Recean, în contextul comemorării primului val al deportărilor.

"Poporul nostru nu și-a dorit niciodată război, doar pace. Nimeni nu ne-a întrebat însă ce alegere vrem să facem.

În timpul primului val al deportărilor din 1941, în noapte de 12 spre 13 iunie, câteva zeci de oameni nevinovați au fost smulși din casele lor, despărțiți de cei dragi și trimiși în cele mai îndepărtate regiuni ale fostei URSS. Mulți dintre ei nu s-au mai întors niciodată, iar viața celor represați s-a schimbat pentru totdeauna.

Suferința acelor oameni și nedreptatea la care au fost supuși nu trebuie uitate niciodată. Este primul episod al unei serii de represiuni la care au fost supuse sute de mii de oameni care trăiau pe teritoriul actual al Republicii Moldova, indiferent de etnia din care făceau parte. Avem datoria să le păstrăm memoria și suferința la care au fost supuși pe nedrept. Deportați la mii de kilometri, acești oameni și-au păstrat demnitatea și identitatea, lăsând în urmă lecții de viață pe care trebuie să le învățăm ca astfel de lucruri să nu să se mai întâmple.

Inclusiv pentru asta construim Moldova Europeană care într-un final să ne ducă ireversibil într-un spațiu al libertății, al păcii, al bunăstării și al siguranței zilei de mâine", a precizat Dorin Recean. 

Premierul a menționat că pe parcursul lunii iulie, când aniversăm 75 de ani de la al doilea val de deportări, vor fi organizate o serie de evenimente dedicate comemorării victimelor deportărilor și represiunilor staliniste.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ.

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo