Premierul Recean, la Summitul Inițiativei celor Trei Mări: Moldova este deschisă să contribuie la reconstrucția Ucrainei

12 aprilie 2024, 13:53
recan

Republica Moldova este deschisă să contribuie la reconstrucția Ucrainei. Declarația a fost făcută de premierul Dorin Recean în cadrul discursului pe care l-a ținut la cea de-a noua ediție a Summitului Inițiativei celor Trei Mări de la Vilnius, care se desfășoară anual în scopul promovării dezvoltării economice, creșterii coeziunii la nivel european și consolidării legăturilor transatlantice.

"Investind în colaborare și valorificând interesele noastre comune în domeniul infrastructurii, al energiei și al digitalizării, putem construi o regiune dezvoltată și puternică, în care toate națiunile vor prospera", a spus prim-ministrul.

În discursul său, șeful Executivului a accentuat necesitatea cooperării la nivel regional, inclusiv în contextul perioadei turbulente provocate de războiul Federației Ruse în Ucraina. Potrivit premierului, Republica Moldova este afectată din punct de vedere economic, dar și cel al securității, de provocările hibride care continuă asupra țării noastre.

"Reușim să menținem pacea și ordinea pe întreg teritoriul țării, iar colaborarea regională în promovarea securității ne face și mai rezilienți. În calitate de țară candidată la integrarea în UE împărtășim aceleași priorități ca și statele membre ale Inițiativei celor Trei Mări", a menționatDorin Recean.

Potrivit premierului, Republica Moldova face pași decisivi pentru accelerarea parcursului european și transformarea celor mai importante sectoare.

Amintim că la Summitul din anul 2023, desfășurat la București, Republica Moldova a obținut statutul de țară participantă asociată a Inițiativei celor Trei Mări.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid și calitativ.

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo