Premierul României vine la Chișinău pe 4 octombrie. Cu ce scop și cu cine se va întâlni

03 octombrie 2024, 11:44
ciolacu

Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, va întreprinde vineri, 4 octombrie, o vizită în Republica Moldova. Oficialul va fi întâmpinat cu onoruri militare la Casa Guvernului de către premierul Dorin Recean. Cei doi vor avea o întrevedere bilaterală, precum și o ședință în format extins a delegațiilor.

Potrivit unui comunicat emis de Guvernul de la Chișinău, premierii abelor state vor susține declarații de presă, iar ulterior, oficialii vor participa la evenimentul de donare a microbuzelor școlare din partea Guvernului României, care va avea loc în fața Executivului.

"Agenda vizitei este centrată pe aprofundarea parteneriatului strategic bilateral pentru integrarea europeană a Republicii Moldova și fortificarea legăturilor comercial-economice moldo-române", este precizat în comunicatul Guvernului.

În timpul vizitei la Chișinău, prim-ministrul României va mai avea întrevederi cu președintele Maia Sandu și cu șeful Legislativului, Igor Grosu. 

Din delegația oficială condusă de premierul Marcel Ciolacu vor face parte vicepremierul României, Marian Neacșu, ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului al României, Ștefan-Radu Oprea, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale al României, Florin Barbu. 

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo