
Prețul grâului alimentar a înregistrat o nouă creștere în porturile din Odesa, ajungând la 223–231 USD/tonă, cu 7–8 dolari mai mult față de săptămâna precedentă, informează Logos Press.
Potrivit analiștilor de la APK-Inform, tendința ascendentă este determinată de întârzierea campaniei de recoltare, randamentele mai mici și oferta redusă din partea producătorilor agricoli. Deși calitatea grâului este ridicată, grâul furajer se află în cel mai mare deficit, ceea ce apropie prețurile celor două categorii – o situație comparabilă cu sezonul agricol 2020–2021.
Evoluții similare se observă și pe piața cerealelor din Republica Moldova. Fermierii din sudul țării afirmă că cererea crescută din porturile ucrainene și românești determină comercianții moldoveni să majoreze periodic prețurile de achiziție, în special atunci când au loc încărcări de barje în porturile Giurgiulești și Ungheni.
Până la finalul săptămânii curente, prețul mediu al grâului în regiunile de sud și centru ale țării a atins 3,4–3,5 lei/kg – nivel care la începutul săptămânii era considerat plafon. Începând de astăzi, a fost stabilit un nou "preț de ofertă" maxim: 3,6 lei/kg.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ