Răspunzând la o solicitare a Europei Libere, Direcția Cultură a Primăriei Chișinău a spus că artiștii care au cântat la Viena, Austria, pe 21 iunie (grupul „Ethno Republic”, Marcel și Cornelia Ștefăneț, Adriana Ochișanu și Mioara Velicu) nu sunt angajați ai Primăriei, ci au fost contractați pentru eveniment și au fost plătiți „în baza unor negocieri individuale”. Primăria nu a precizat câți bani anume au primit artiștii din bugetul municipal.
Pentru transportarea delegației care s-a aflat la Viena pe 20-22 iunie, Direcția Cultură a organizat o licitaţiepublică. Compania câștigătoare a propus un preț total de 361.000 de lei pentru serviciile de transport cu avionul, procurând 30 de bilete cu bagaj inclus: 11 bilete dus-întors pe ruta Chişinău – Viena, 17 bilete pentru cursa Iași – Viena – Chişinău, un bilet dus-întors Zakynthos (Grecia) – Viena și încă unul dus-întors, București – Viena.
Pe lângă transport, angajații primăriei care au mers la Viena au fost asigurați, potrivit unei dispoziții semnate de viceprimarul Ilie Ceban, cu bani pentru cazare, diurne și asigurare medicală obligatorie de călătorie peste hotarele țării.
Următorul spectacol finanţat de către primăria Capitalei va avea loc sâmbătă, 6 iulie, la Barcelona, în parcul „Josep Serra Marti” și va fi organizat în colaborare cu Asociația moldovenilor din Catalonia „VIS”. Conducătorul „VIS”, Igor Cereteu, a spus Europei Libere că asociația se ocupă nemijlocit de organizare: de locație, scenariu, transport etc.
„Suntem în strânsă colaborare cu Primăria Barcelona, cu care avem o relație foarte bună la nivel cultural și care are mereu ușile deschise pentru toate asociațiile active care promovează cultura. Financiar nu contribuim, deoarece toate cele expuse mai sus ne sunt oferite gratis de către Primăria Barcelona, noi doar ne implicăm ca voluntari”, a precizat Cereteu.
Potrivit afișului, pe scenă vor urca interpreții Adriana Ochișanu, Gabriel Nebunu, Costi și Corina Țepeș, Irina și Anatol Bivol, Cristian Porcari. Pe lângă asta, designerul Alina Bradu va avea o prezentare de port tradițional, iar artista Tatiana Eni va avea o expoziție de pictură. Cu câteva zile înainte de eveniment, Igor Cereteu a anunțat și participarea cântărețului Pavel Stratan.
De asemenea, ultimul eveniment va avea loc la Milano, în Italia.
Anul trecut, edilul Capitalei, Ion Ceban afirma că pentru evenimente s-au cheltuit 900 de mii de lei şi că în acst proiect au fost implicaţi mai mulţi sponsori.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ