Procuratura Generală anunță că a fost pornită o urmărire penală în cazul celo doi copii electrocutaţi într-un parc din Chişinău

21 iulie 2024, 20:28

Procuratura Generală (PG) anunţă că a fost pornită o urmărire penală în cazul celor doi copii electrocutaţi, joi 18 iulie, într-un parc din Chişinău.

Potrivit procuraturii, autorităţile investighează dacă construcțiile din domeniul energeticii din parc au fost date în folosință corespunzător, dacă alte construcții de la fața locului sunt calitative și dacă au fost finalizate conform prevederilor proiectului.

,,Organul de urmărire penală al Inspectoratului de Poliție Botanica a pornit urmărirea penală în baza art. 257 alin. (4) din Codul penal, pe faptul „dării în folosinţă a caselor de locuit, a obiectivelor industriale, a construcţiilor în domeniul transporturilor şi energeticii, a altor construcţii în stare necalitativă, neterminate sau necorespunzînd condiţiilor proiectului de către conducătorii organizaţiilor de construcţie, conducătorii de şantier şi persoanele cu funcţie de răspundere care exercită controlul calităţii în construcţii, fapte care au cauzat decesul unei persoane”, a declarat pentru NEW TV, purtătorul de cuvânt al Procuraturii Generale Violina Moraru.

Organul de urmărire penală, sub conducerea procesuală a Procuraturii municipiului Chișinău, Oficiul Botanica va întreprinde toate acțiunile pentru elucidarea circumstanțelor și motivelor cazului tragic survenit în vederea identificării și tragerii la răspundere a persoanelor culpabile. 

Joi seara, 18 iulie 2024, doi copii au fost electrocutați în timp ce se jucau în parcul de la intersecția străzii Sarmisegetusa cu bulevardul Cuza Vodă din sectorul Botanica al Capitalei. Preliminar, băiețelul de 6 ani și fetița de 11 ani se jucau în parc, iar la un moment dat ar fi atins niște fire care au produs un scurt circuit.

Copiii au fost imediat preluați de ambulanță și transportați la spital, însă, cu regret, fetița a decedat. 

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo