Procurorul General interimar, Alexandru Machidon, audiat din nou de Comisia de evaluare a procurorilor

13 ianuarie 2026, 19:37

Procurorul General interimar, Alexandru Machidon, a fost audiat marţi, 13 ianuarie, în ședință suplimentară de Completul A al Comisiei de evaluare a procurorilor. În cadrul audierii, care s-a desfășurat cu ușile închise la decizia Completului, Machidon a oferit clarificări la întrebările membrilor Completului.

Comisia a anunțat că urmează să fie elaborat un raport de evaluare care va include faptele relevante, motivele și concluziile privind promovarea sau nepromovarea evaluării. Raportul trebuie aprobat cu vot unanim în termen de maximum 30 de zile lucrătoare de la audieri, termenul putând fi prelungit cu până la 15 zile lucrătoare în cazuri complexe. Dacă membrii Completului nu ajung la unanimitate, raportul va fi transmis spre examinare Comisiei.

Alexandru Machidon fusese audiat anterior în data de 10 decembrie 2025, însă Comisia a solicitat clarificări suplimentare, ceea ce a dus la programarea acestei noi ședințe.

Unul dintre aspectele discutate a vizat achiziția în 2018 a unui apartament de 65 de metri pătrați, pentru 34.000 de euro, cu aproximativ 9.000 de euro sub prețul mediu al pieței. Membrii Completului au întrebat despre modul în care a fost posibilă tranzacția și eventualele legături cu proprietara imobilului. Machidon a explicat că prețul redus s-a datorat stării blocului, zonei dezavantajoase și necesității urgente de vânzare a locuinței.

Machidon a fost numit procuror general interimar în mai 2025, prin decretul președintelui Maia Sandu, după ce fostul procuror general, Ion Munteanu, și-a dat demisia în urma numirii în funcţia de judecător la Curtea Supremă de Justiție.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo