Procurorul-șef al Parchetului European, Laura Codruța Kovesi, vine la Chișinău. Cu ce scop și cu cine se va întâlni

30 august 2024, 14:25
laura

Procurorul-șef al Parchetului European, Laura Codruța Kovesi, va efectua luni, 2 septembrie, o vizită în Republica Moldova. Invitația a fost lansată de ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, în cadrul conferinței interguvernamentale de la Luxemburg.

Potrivit comunicatului emis de Ministerul Justiției, luni, la ora 9.00, Laura Codruța Kovesi va ține o prelegere publică pentru studenții Universității de Stat din Moldova. Ulterior, procurorul-șef al Parchetului European va face declarații de presă.

Laura Codruța Kovesi va avea întrevederi cu președintele țării, Maia Sandu, și cu prim-ministrul Dorin Recean.

Ulterior, șefa Parchetului European se va întâlni cu ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru. Cele două oficiale vor participa la ședința Platformei Anticorupție.

Ultima vizită a Laurei Codruța Kovesi în Republica Moldova a avut loc în luna iulie 2022, când a fost semnat un Acord de cooperare între Procuratura Republicii Moldova și Parchetul European.

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo