Prodan, despre scandalul de la teatrul "Luceafărul" : Acţiune foarte bine gândită şi pusă la cale

25 iunie 2024, 13:50

Ministrul culturii, Sergiu Prodan, a venit cu prima reacția la scandalul de la teatrul ”luceafărul”, unde conducerea instituției este acuzată de cenzură. Prodan spune că a decis să vină cu acest mesaj, după ce a aflat că într-un ziar din România va apărea textul spectacolului ”în jurul căruia s-au încins spiritele de câteva zile”, transmite zvon.md 

”Din păcate, trebuie să constat că disputa - sau neînțelegerile - între trupa Teatrului „Luceafărul” și regizorul invitat de ei, care în baza unui contract de prestări-servicii urma să monteze un spectacol, se vrea transformată cu tot dinadinsul într-un scandal politic. Termenul cenzură adus pe agendă de galeria susținătorilor dlui David Schwarts este un termen care denaturează faptele. Ministerul Culturii n-a impus niciodată vreunui teatru sau vreunei instituții din subordinea sa nimic ce ar ține de politica repertorială a acestora și niciodată nu a cenzurat (influențat, sugerat, numiți cum vreți astfel de ingerință) conținutul a ceea ce se joacă. Eu și colegii din minister mergem la premierele spectacolelor și acolo, ca oricare alt spectator, facem cunoștință cu materialul montat”, scrie Prodan.

Ministrul mai spune că decizia de a juca sau nu un spectacol aparține consiliului artistic al teatrului, trupei și conducerii ei:” Totuși, probleme cu regizori invitați au mai existat recent și în alte teatre din țară. Și chiar dacă aceste probleme erau de alt ordin, în momentul în care membrii trupei au refuzat să lucreze cu un anumit regizor, iar conducerea teatrului a considerat lipsit de etică să mențină în repertoriu spectacolele montate de acesta, ele au fost scoase din repertoriu și nu s-au mai jucat, și asta în pofida faptului că s-au cheltuit bani și s-a depus efort ”.

Sergiu Prodan lasă să se înțeleagă că acest scandal a fost pus la cale intenționat, având drep scop promovarea unui scandal.

 

”Analizând acest caz, dar și altele derulate recent, nu pot să nu bănuiesc o acțiune foarte bine gândită și pusă la cale. Mi s-a transmis acum că, în timp ce spectacolul abia începea să fie montat, deja circulau zvonuri că Ministerul Culturii va închide un spectacol la „Luceafărul”, iar „Prodan îl va da afară pe Sambriș”. Reieșind din toate astea, dar și din insistența prin care prietenii acestui regizor se străduiesc să mențină așa-zisul scandal legat de „cenzură” pe agendă anume în aceste zile, când Guvernul Republicii Moldova inițiază negocierile de aderare la Uniune Europeană, îmi apare o întrebare rezonabilă. Și anume: dacă acest conflict s-a produs, la „Luceafărul”, în luna martie, de ce pretențiile regizorului invitat au apărut tocmai acum? E oare o simplă coincidență? Nu cred”.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo